Dincolo de evenimente, tendinte, conjuncturi, particularitati sau persoane, in fiecare etapa si in fiecare moment al afacerii, prin toate formele de comunicare, am „vorbit” despre autenticitate. Fiecarui client, fiecarul public, fiecarui cititor. Oricui a fost dornic sa perceapa mesajul creatiei mele – fie ca e vorba despre vesmant ca modalitate de comunicare si de identificare personala, despre imagine in ansamblu sau despre cuvant. Am vorbit despre stil si despre nevoia constanta de frumos in vietile noastre, aceasta dimensiune care ne tine in contact cu ceea ce este bun, inalterabil, uman in fiecare dintre noi.
Acum, poate mai mult ca oricand, e timpul pentru a fi autentic. E acel timp cand pui in congruenta aparenta cu esenta. Cand intelegi ca fast a insemnat deseori mult, prost si ieftin iar acum trebuie sa-ti acorzi valoare cautand calitatea si alegand calitatea in tot si in toate. E acel timp cand intelegi ca experienta bate pretul iar „calatoria” aduce acea experienta ce dureaza in timp.
E acel timp cand oamenii se reinventeaza, afacerile se reinventeaza, arta se reinventeaza. E acel timp cand oamenii se re-creeaza pe sine iar din spatele rolurilor si al mastilor isi descopera si-si reafirma unicitatea ca masura a propriei identitati. E acel timp cand intelegi ca „Fashion is greater than art. Because you live your life in it.” iar vesmantul vorbeste despre tine inainte ca tu sa ai ocazia sa o faci.
Si poate ca niciodata nu a fost mai mult ca acum timpul pentru alegeri intelepte. Inspirate. Pentru autenticitate.
Acum e timpul sa alegi eleganta atemporala, sa alegi stilul in detrimentul modei si sa alegi acei creatori de autenticitate care au talentul si maiestria de a te pune pe tine pe primul loc, care inteleg ca arta lor nu trebuie sa fie intinata incercand sa se alinieze consumerismului si curentului fast-fashion. Iar tu sa-i respecti pentru integritate.
E timpul pentru lucrurile facute pentru bucuria si implinirea sufletului. E timpul pentru slow-cooking, pentru slow-dance, pentru slow-love, pentru slow-fashion.
Gina Butiuc
fashion designer
consultant de imagine