Am intalnit-o in televiziune, cand am mers la ArteFacte sa vorbesc despre “O sansa pentru Un designer”. Ea era unul din oamenii “de la butoane”. Nu mi-a spus prea multe despre ea atunci si s-a inscris in competitie chiar in ultima zi a campaniei – de fapt, a fost ultimul candidat. Si ultimul care a venit la interviu.
Cand am sunat-o sa o anunt ca e una dintre finaliste, nu mi-a raspuns. Dupa o vreme, a revenit ea – iar primul lucru pe care l-am auzit a fost, pe un ton destul de albastru: “Cine m-a sunat?” .
Victoria e moldoveanca si m-am gandit ca e vreun obicei local sa iei oamenii la intrebari din prima. I-am raspuns si s-a fastacit. Iar dupa cateva zile cand am anuntat-o, tot la telefon, ca e castigatoarea si ca va putea prezenta cu mine, a ramas fara grai.
Victoria a ramas fara cuvinte. Si, in mod obisnuit, vorbele curg nestavilite.
Victoria e de cativa ani in Oradea. A venit aici pentru a studia medicina, asa cum au facut-o parintii si surorile ei. Dupa un an, si-a anuntat familia ca ea vrea sa faca lucruri frumoase, sa creeze, ca ororile si suferinta din spitale nu sunt pentru ea. Si-a cautat un job, si inca unul, pt a se putea intretine, fara a fi nevoita sa apeleze la sprijinul vreunui “protector”. Am intrebat-o ce-si doreste, care e visul ei si unde se vede peste cativa ani. Desigur, zambesc acum, cand scriu, amintindu-mi raspunsul ei. In primul rand, isi doreste sa nu mai fie nevoita sa aiba doua job-uri. Pentru inceput, ar fi multumita cu unul singur, care sa-i asigure linistea pentru a crea. Si un Atelier, unde sa faca ceea ce-i place, unde sa o poata gasi clientele, iar “cand o domnita vine la mine, eu sa-i pot oferi tot ceea ce tine de tinuta, nu doar rochia, ci si accesoriile, si sfaturi despre cum sa se coafeze, despre machiaj…”…
La interviu a venit cu o cutie (hand-made, si accesorizata!) plina cu schite. Putea sa-mi spuna o poveste despre fiecare, iar in timp ce vorbea tragea concluzii cu glas tare, cum ar fi: “cand am facut schitele astea, imi dau seama ca eram in faza… fiindca seamana”. Incepea sa se priveasca din alta perspectiva.
La cateva zile, a revenit cu aceeasi cutie cu schite, si cu rugamintea de a o ajuta sa le aleaga cele mai bune pentru a le transforma in colectie. Am croit impreuna cateva elemente de baza. Si-a ales singura materialele, a mers singura sa cumpere furniturile, asa cum i-am sugerat, s-a informat de la profesionisti despre utilitatea si utilizarea acestora. Am vazut tinutele in stadiu intermediar. Acum lucreaza, si cand are intrebari, sunt intrebari foarte exacte si care iti transmit clar ca stie ce vrea si ca, inainte sa lanseze discutia, s-a framantat mult.
Mai avem 8 zile in care sa (mai) facem minuni. Si vom vedea cum prinde contur o parte din visul Victoriei…
Gina Butiuc
fashion designer
Visul Victoriei… Un vis are fiecare dintre noi, visezi cand iti doresti ceva cu adevarat si traiesti cu dorinta ce te bucura zi de zi cand inchizi ochii si te invalui in amintirile care nu au avut loc niciodata. Cu toate acestea, fiecare dintre noi continua sa viseze, la ceea ce isi doreste, ca ce ar fi un om fara vise?=O Victorie cu schitele odata desenate cu multa pasiune, acum recent uitate in praful sec al timpului, fara sa li se mai dea suflare prin micile rasfoiri, returusi, sau crestere in numar, si inchise intr-o alta lume, lumea viselor. In timp mi-am innecat latura creativa si m-am cufundat in munca. Doua locuri de munca, care cer creativitate si imi place ceea ce fac, dar cotidianul, resursele disponibile si munca, care trebuie realizata inpun nasterea unor idei. In aceste momente isi face aparitia viziunea unui pictor in fuziune cu calculul matematic si dorinta de perfectiune, care duc la cel mai inalt rezultat in cel mai scurt timp. O lume practica cu legile ei, o lume aparent mai buna, dar in care visele raman vise… De fapt in tot ceea ce fac caut sa creez ceva, un ritual al omului de creatie. Nu pretind ca sunt unul, dar vreau sa afirm ca fiecare dintre noi e un artist atunci cand face conexiunea dintre minte, inima si fizic. Recent schitele au fost redescoperite, si acest vis prinde din nou viata.
La televiziune, fiind permanent intr-un ritm accelerat, privesc activitatea din punct de vedere tehnic. Suntem atenti ca invitatii sa se simta in largul lor, sa fie cat mai naturali in timpul emisiunilor, sa mentinem formatul si aspectul corect al programului. De fapt e o alta viata in spatele butoanelor, cu totul alta viata fata de ceea ce vede telespectatorul, un limbaj tehnic. La inregistrarea emisiunii Artefacte, invitata Gina Butiuc a vorbit despre proiectul „O sansa pentru Un Designer”, m-a fulgerat gandul, o sansa, suna ca un ceas desteptator, ca e timpul sa trezesc visul meu. O sansa care e aici linga mine. Fara sa ezit am zis ca incerc. Pe un ton grabit, necaracteristic firei mele, dar „musai”, cuvant des auzit de cand sunt in Oradea, m-am prezentat si am zis ca ma inscriu. Nu am zis multe despre mine, de regula nu ma caracterizez, las ca faptele sa vorbeasca de la sine. Apoi mi-am continuat activitatile, sincera sa fiu, aveam un ghimpe in inima, ca nu am depus mai mult efort, pentru a ajuta sansa, nici liniste nu am mai avut, am inceput sa schitez tot felul de idei, oare cum ar arata realizate…oare ce material, in cat timp as putea realiza, de fapt cum? Am mai cusut eu de mica, cam tot ce a fost necesat acasa, perdele, cearsafuri, reparatii de haine, costum mamei pentru nunta, vecini, prieteni, de cand am primit cadou de la buna mea masina de cusut, aveam 5 ani, atunci au vazut viata activa papusile, cu tinute noi in fiece zi…:))) dar aia e alta poveste.
Peste cateva zile de la inscriere, exact la jurnal, cand e regula sa fie toate telefoanele inchise, telefonul meu, desigur a sunat. La pauza, am sunat pe acel numar cu gandul, cine a sunat? Asa am si zis de cum mi s-a raspuns. Cand am auzit vocea d-nei Gina Butiuc…am inghetat. Nu e un obicei sa fii taios in discutie cu cineva pentru nici un om sau natiune, e firea fiecaruia cum se exprima. Dar senzatia a fost unica atunci cand am auzit „Esti invitata la interviu”. Ce a fost in suflet cand am aflat ca am castigat concursul si ca am o sansa de a prezenta tinutele, impreuna cu Gina Butiuc? Ce ai simti cand ai vedea ca visul tau prinde contur?
Acum, cu emotii, constructive cum mi s-a afirmat, lucrez la cele patru tinute. Cu schitele alese impreuna cu Gina Butiuc, am mers in cautarea materialelor si accesoriilor. Nu am mai facut asa ceva, am fost prezenta, pe post de cameraman la prezentari de moda, sau am privit la tv, dar acum simt gustul din spatele „butoanelor”.
Lumea modei patrunde in viatza cotidiana permanent, noi tendinte, perfectionarea celor vechi ne duc in ispita. Piata de desfacere e imensa: trenduri, marci si multe altele (multimea de falsificari a acestora) si in disponibilitatea marfurilor ne putem pierde, marketingul detine un rol important, desi poate fi uneori negativ. Orice persoana e individuum, e unic si are dreptul la exprimarea unicitatii sale in ansamblu statura fizica, nivelul intelectual si tinuta. Atunci avem dreptu sa alegem tinuta dupa nivelul sau si sa nu ne aleaga ea pe noi.
Cu acelasi ghimpe in inima sper sa reusesc sa aduc inca o picatura de frumos in oceanul multicolor cotidian in fata celor prezenti. Sunt o incepatoare, dar e o sansa, ca sa invat limbajul textil pentru a picta persoanele in tinute ce le va pune in valoare fiecare trasatura al corpului si individualitatii lor.
O sansa ca sa adeveresc visul celor din jur.
Cu respect
Victoria Cucu
Curaj, Victoria! Vei reusi! Succes!